15 ianuarie 2016 - Centrul de zi pentru nevazatori

Primul atelier de bricolaj

O activitate minunata - realizarea unor modele de papusi, alaturi de oameni minunati - studentii de la Universitatea Transilvania Brasov.

A fost o zi de mare sarbatoare la Centrul de zi pentru nevazatori Brasov, prin grija studentilor voluntari- Alina Manole, Facultatea de Psihologie si stiintele Educatiei; Alexandru Kunz - Facultatea de Inginerie Electrica si stiinta Calculatoarelor, Cristina - Elena Constantinescu - Facultatea de stiinte Economice si Administrarea Afacerilor, Ionut Potoroaca si Hans Tobias - Facultatea de Constructii.

Copiii au trait bucuria de a-si face noi prieteni si oportunitatea de a-si folosi abilitatile de îndemânare în cadrul primului atelier de bricolaj.

Ideea acestei acestui gen de activitate, absolut inedita, apartine Cristinei - Elena Constantinescu si a fost posibila prin colaborare cu Firma Delta Business Do It Yourself, Brasov, în scopul promovarii ideii de bricolaj.

Pe masa de lucru au aparut papusi din polistiren, piese de îmbracaminte din hârtie colorata - fusta, bluza, guleras din dantela, bonetele si cizmulite, brâu tricolor, codite de par din mohair, cupe cu aracet, betisoare din vata pentru lipit.

În timpul atelierului, copiii, ajutati de studenti, au lipit fiecare piesa de îmbracaminte pe partea corespunzatoare a papusii au desenat modelul fustei, au lipit parul papusilor cu ajutorul unui pistol cu silicon.

Copiii au învatat despre uneltele folosite în domeniul bricolajului (statia de traforaj, pistolul cu silicon, aracet). Pe parcursul atelierului am remarcat o puternica interactiune cu voluntarii, bucuria copiilor în realizarea papusilor care, la sfârsitul activitatii au fost luate acasa de catre copii.

Activitatea s-a încheiat cu un emotionant recital de poezie dedicat Luceafarului poeziei românesti, Mihai Eminescu. Poezia "Lacul" interpretata de Tudor s-a bucurat de aplauze îndelungate. Nici micuta Magda nu a fost mai prejos, recitând cu duiosie poezia "Somnoroase pasarele".

Galerie foto




12 februarie 2016 – Valentine’s day

Astazi, cu multa dragoste, de la Centrul de zi "Raza de Lumina" Brasov, transmitem tuturor prietenilor si sponsorilor - Schaeffler România, Hearts Across Romania, Dallas, Texas, Clubul Friendship Force Lincoln, Nebraska, Iris Gross, Israel, un gând frumos si o raza de iubire!

Galerie foto




8 martie 2016

Scrisoare catre Primul Ministru, Dacian Ciolos

Download




26 martie – 9 aprilie 2016
Curs de formare a abilităților parentale pentru familiile care doresc să adopte un copil

Primul curs de formare a abilităților parentale organizat de Asociația Catharsis în parteneriat cu DGASPC Brașov s-a desfășurat în perioada 26 martie – 9 aprilie 2016.
Cursul, organizat în trei sesiuni, a fost susținut de Ioana Lepadatu - Doctor în Psihologie, Alina Bedelean - psihoterapeut; Silvia Tișcă - asistent social, Ligia Grad - medic școlar; Eva Pîrvan Szekely - avocat Baroul București.
La curs au participat opt familii selecționate de specialiștii de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.

Galerie foto




25 aprilie 2016, Bucuresti Piata Victoriei Miting pentru apararea drepturilor copiilor separati definitiv de parinti

Dragos Pîslaru, Ministrul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Vârstnice, a venit în Piata Victoriei, unde avea loc mitingul pentru apararea drepturilor copiilor abandonati, separati definitiv de parinti.

Ploua cu galeata, de parca cerul s-ar fi despicat în doua, când o masina obisnuita s-a oprit lânga protestatari. Omul senin si blând care a coborât din masina, fara umbrela si fara escorta, s-a apropiat zâmbind, ne-a salutat si ne-a strâns mâna cordial, apoi ne-a întrebat cine suntem, ce probleme avem, ce ne-a adus în strada pe ploaie si pe vânt. Au urmat raspunsurile protestatarilor - tineri proveniti din orfelinatele românesti, copii abandonati de parinti si neglijati de stat, blocati în sistem pâna la majorat, carora le-a fost încalcat dreptul fundamental - dreptul la o familie de adoptie. Despre abuzurile din sistem au vorbit rând pe rând Alexandru Hurduzau din Covasna, Iordana Pantelimon din Constanta, Rafaelo Varga din Satu Mare, Rupi Gabor si Zighi Kalanyos din Brasov. Despre încalcarea drepturilor copiilor abandonati a vorbit si Paula Mate, în calitate de familie de plasament.

Antena 3 a fost alaturi de noi, ca de obicei, si pentru ca ploua din ce în ce mai tare, OMUL blând, senin, cu privire stralucitoare a propus continuarea discutiei în cladirea Guvernului cu o delegatie formata din cinci reprezentanti ai protestatarilor. Asa am aflat, ca OMUL simplu care a stat de vorba cu protestatarii este Ministrul Ministerului Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Vârstnice, Dragos Pîslaru. Visul nostru a devenit realitate. Vocea orfanilor români a fost ascultata exact de cine trebuia.

I-am înmânat domnului Ministru o mapa, special pregatita pentru Primierul Dacian Ciolos, care continea un Memoriu, semnat de Visinel Balan- presedinte Asociatia Desenam viitorul tau, Sonja Kunz - presedinte Fundatia pentru copii abandonati, Rupi Gabor - presedinte Asociatia Zâmbeste pentru viitor si Azota Popescu, presedinte Asociatia Catharsis - organizator al mitingului, Petitia online Vrem o Românie fara orfani, însotita de tabele nominale cu semnatarii petitiei si un Proiect de lege care garanteaza toate drepturile copiilor abandonati.

La iesirea din Guvern, tinerii care au participat la dialog erau foarte entuziasmati de succesul lor. Ministrul Dragos Pîslaru i-a ascultat cu rabdare si interes. Surprins de abuzurile si neregulile din sistem, Ministrul a dispus imediat controale inopinate în centrele de plasament si a promis o dezbatere a legii adoptiei, cu ONG-urile care au ca obiect de activitate apararea drepturilor copiilor abandonati si Directorii DGASPC-urilor din toata tara.

Mitingul si-a atins scopul. Asta am dorit asta am obtinut. Pentru toate aceste împliniri, transmitem multumiri Antenei 3, Jurnalistei Cristina Topescu, care a facut posibila întâlnirea protestatarilor cu Ministrul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Vârstnice. Ideea organizarii acestui miting în Saptamâna patimilor apartine lui Zighi Kalanyos- copil abandonat si el, frustrat de drepturi, constrâns si umilit pe toata perioada institutionalizarii. Multumim, Zighi! Credinta si Rugaciunile tale au fost ascultate. Minunea s-a întâmplat.

Galerie foto




27 aprilie 2016 – Centrul de zi pentru nevăzători Brasov
Daruri de la Iepuras

IEPURAȘUL a venit și de această dată, tot de peste Ocean. Fantastic!
Ne-am trezit cu două pachete pline de jucării și hăinuțe pentru copii, de la familia Stălinescu, GA 30043, USA.
Câteva ore mai târziu, încă o surpriză, tot din America, de la Cordie Aquino, Ouă și Iepurași de ciocolată.
Mare-i minunea lui Dumnezeu!
Aceste daruri au sosit miercuri, dis-de-dimineață, zi în care, la Centrul pentru nevăzători Brașov era programat un atelier de bricolaj cu tema ”Iepurașul”, sponsorizat și de această dată de Delta Business DIY Brașov.
Ceea ce a urmat este ușor de imaginat. Bucuria darurilor primite a însuflețit atmosfera și a dat plus valoare creativității. Am vorbit despre prietenie, despre credință și iubire, despre bunătate și generozitate, despre omenie și despre bucuria de a dărui bucurie în fiecare zi, în special, în aceste zile, când lumea se pregătește să întâmpine cea mai însemnată sărbătoare a Creștinismului - Învierea Domnului.
Prieteni dragi, priviți și vă bucurați, micii meșteri mari au înțeles că, dăruind, primim iubire, bucurie, speranță, lumină !

Galerie foto




7 – 21 mai 2016
Curs de formare a abilităților parentale pentru familiile care doresc să adopte un copil

Al doilea curs pentru dobândirea abilităților parentale s-a încheiat cu aplauze, zâmbete și speranță.
Cursul, organizat în trei sesiuni, în parteneriat cu Direcţia Generală de Asistență Socială și Protecţia Copilului Braşov, a fost susținut de Ioana Lepadatu - Doctor în Psihologie, Caty Roos- psiholog și mamă adoptivă, Alina Bedelean – psiholog și psihoterapeut, Clementina Trofin și Silvia Tişcă - asistente sociale.
La curs au participat opt familii selecționate de specialiștii de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brașov.
În Braşov, peste 70 de familii sunt pregătite pentru a iubi necondiţionat, pentru oferi un cămin armonios, o copilărie senină şi un viitor în siguranţă, unui copil singur pe lume.


Galerie foto




19 mai 2016
Ziua Responsabilității Sociale la Schaeffler România

Compania Schaeffler România și Organizațiile non-guvernamentale care au ca obiect de activitate respectarea și promovarea drepturilor copilului, îmbunătățirea condițiilor de viață ale copiilor și familiilor care se află în dificultate, integrarea socială a persoanelor cu dizabilități dar și protecția animalelor care se află în captivitate, au devenit în ultimul deceniu, cei mai activi susținători ai comunității.
Evenimentul, premieră la Brașov, a urmărit o interacțiune directă între angajații Schaeffler România și reprezentanții ONG-urilor prezente: Asociația Agapedia, Asociația Catharsis, Asociația Copiii de Cristal, Asociația Îngerii de lângă noi, Asociația Milioane de prieteni, Fundația Hospice Casa Speranței, Fundația Rafael.
Fiecare organizație a avut la dispoziție o masă rotundă pe care era așezată o carte de vizită - stand atractiv pe care invitații l-au decorat cu flyere, broșuri, produse hand–made, Formulare 2 %.
A fost o imensă bucurie să vedem cum angajații companiei au vizitat cu interes și răbdare fiecare stand, s-au interesat de activitatea fiecărui ONG prezent la eveniment, ceea ce i-a și motivat să facă donații, să redirecționeze 2% din impozitul pe venit, să cumpere produse hand – made realizate de persoanele cu dizabilități.
Excelentă idee, impecabilă organizare!
Mulțumim organizatorilor pentru încredere și încurajare, pentru implicare și susținere.
De zece ani, începând din decembrie 2006, Compania Schaeffler România a adus lumină în întuneric pentru copiii cu dizabilități de vedere care frecventează Centrul de zi rază de lumină Brașov. După ce a dotat centrul cu mobilier pentru sala de recepție, mochetă și radio player pentru fiecare sală de clasă, bandă joging pentru sala de sport, bicicleta tandem, le-a oferit copiilor oportunitatea de a picta ceea ce nu au văzut vreodată, bucuria de a vizita Grădina Zoologică din Noua și de a participa la lecții de echitație.
Adăugăm la toate aceste binecuvântări, susținerea financiară a proiectelor de interes național – ”O familie pentru fiecare copil” și ”Integrarea socială a tinerilor proveniți din sistem”. Transmitem mulțumiri speciale domnului Alexandru Blemovici și angajaților Companiei Schaeffler România pentru redirecționarea anuală a 2 % din impozitul pe venit către Asociația Catharsis Brașov.

Galerie foto




1 Iunie 2016 – Ziua Internațională a Copilului

Bucuria de a sărbători Ziua Internațională a Copilului, împreună cu staff-ul Clubului Lions Brașov, a fost nemărginită! Și aceasta, cu atât mai mult, cu cât, în anul 2001, Clubul Lions Brașov s-a implicat în implementarea proiectului nostru foarte îndrăzneț - Centru pilot de recuperare, socializare și educare a copiilor cu handicap sever.
Mulțumim și astăzi staff-ului de atunci: Dr. Cristina - președinte, Viorel Scorțariu - vicepreședinte, Gabriel Bârzescu - vicepreședinte. Au trecut 15 ani de atunci și roadele proiectului au fost culese de copiii abandonați, aduși atunci de la orfelinatul Barza mică – ”un lagăr de exterminare”.
Astăzi, acei copii, deveniți între timp adulți, duc o viață normală sub oblăduirea Fundației irlandeze Sunshine Romania, inițiatorul proiectului.
Astăzi, de Ziua Copilului, trăim aceeași bucurie, văzând cum ideea doamnei Mariana Miron - vicepreședintele Clubului Lions Brașov a devenit realitate. Lăudabila sa inițiativă sa a fost agreată de președintele Clubului, doamna Daniela Nossa și trezorierul Clubului, domnul Toth Sandor.
Fie ca bucuria darurilor oferite copiilor noștri de Ziua Internațională a Copilului, să se răsfrângă înzecit asupra binefăcătorilor!

Galerie foto




3 iunie 2016 – Centrul de zi pentru nevăzători
Lecție de pictură - drapelul

Culorile drapelului românesc - roșu, galben, albastru
și
Culorile drapelului german - negru, roșu, auriu,
au constituit astăzi tema lecției de pictură desfășurată la Centrul de zi Rază de lumină Brașov. Wokshop -ul a fost sponsorizat de Kim Dowds, o prietenă din America.
Copiii au așteptat cu emoție vizita oaspeților germani, Clubul Friendship Force International Rheinhessen Germany și s-au bucurat de o însuflețită conversație, când în limba germană, când în engleză și mai mult, în limba română.
Pe cât de încântați au fost oaspeții de tema aleasă pentru lecția de pictură, pe atât de entuziasmați au fost micuții pictori în colorarea pânzelor.
Astăzi, copiii au aflat ce simbolizează culorile drapelului german. Culorile negru, roșu, auriu reprezintă atât unitatea și libertatea germană, cât și libertatea personală a cetățenilor germani. Cât despre tricolorul românesc, copiii noștri au avut multe de spus.
S-au bucurat când au aflat că Drapelul românesc este asemănător cu Drapelul german, având în comun culorile roșu și galben, care simbolizează iubire, bogăție, lumină și belșug. Culorile celor două drapele au dat viață pânzelor și au însuflețit atmosfera la Centrul de zi Rază de lumină Brașov.

Galerie foto




23 iunie 2016 - Școala Gimnazială nr. 14 Brașov

Ar fi minunat, dacă Adina ar putea să vadă cât de frumoasă este coronița pe care i-a pregătit-o diriginta clasei și i-a așezat-o astăzi pe frunte, la serbarea de sfârșit de an școlar.

Ar fi minunat, dacă Adina ar putea să citească ceea ce scrie pe Diplomele primite astăzi la serbarea de sfârșit de an școlar. Adina Popescu este elevă în clasa a VI-a B la Școala Gimnazială nr. 14 Brașov :
  • Premiul I la învățătură, cu media 9,93 și coroniță
  • Premiul I pentru Concursul de creație literară ”Popas în lumea basmului”
  • Premiu pentru rezultate deosebite la Olimpiada de Limbă și comunicare, etapa județeană.
Toate aceste reușite evidențiază, pe de o parte, calitățile copilului, voința de a învăța, perseverență și tenacitate, pe de altă parte, implicarea Societății Civile în viața comunității braşovene.

Adina este unul dintre primii copii nevăzători pe care i-am cunoscut cu mai bine de 10 ani în urmă, copii pierduți în monotonie și în bezna izolării. Nu au fost primiţi la grădiniţă şi nici nu le trecea prin cap, părinţilor, să-i ducă la şcolile speciale pentru nevăzători. Lor, acestor copiii nevăzători, le-am dedicat îndrăznețul proiect comunitar, ”Zâmbește, sunt lângă tine”. Am construit pentru ei și părinții lor, un lăcaș, numit metaforic – ”Rază de lumină” și aici, în anii care au urmat, copiii au socializat, au învățat să scrie și să citească în alfabetul Braille, au fost încurajaţi să aibă încredere în propriile forțe, să spere și să viseze. Proiectul i-a scos din izolare și le-a oferit oportunităţi nebănuite, bucuria de a se bucura în fiecare zi de lumina nevăzută, de atenția și iubirea lumii întregi. Tot Universul și-a descărcat energiile înspre copiii nevăzători ai Braşovului.

Partenerii din Italia ne-au trimis mașini dactilo - braille, hârtie de scris, jocuri educative şi bastoane albe. Americani ne-au trimis calculatoare și au finanţat mobilierul școlar. Olandezii le-au dăruit un microbuz și au finanțat cursurile de formare a specialiștilor. Compania Schaeffler Ro i-a răsfăţat, oferindu-le imense bucurii şi nenumărate oportunităţi de dezvoltare emoţională şi intelectuală.

Anii au trecut și copiii au fost pregătiți pentru integrare în învățământul de masă. Adina este primul elev nevăzător care frecventează de șase ani școala din cartier. S-a remarcat încă din clasa I ca un elev ambițios, sârguincios și foarte ascultător.

A luat premiu în fiecare an pentru rezultatele obținute la învățătură și a primit diplome pentru participarea la toate concursurile școlare. Scrie poezie şi proză, pictează, cântă la pian, vorbeşte pe skype cu prietenii şi speră să devină scriitoare.

Prin voință și perseverență, Adina a învins întunericul. Astăzi, la serbarea de sfârșit de an școlar, Adina ne-a dăruit bucuria de a vedea cum Asociatia Catharsis îşi împlineşte zi de zi Misiunea pentru care a fost înfiinţată cu 20 de ani în urmă. Pentru toate aceste binecuvântări, transmitem şi astăzi un prinos de recunoştinţă tuturor, celor care ni s-au alăturat în lupta cu întunericul : Pier-paolo Dipaola din Franţa, Bernd Ghisken din Germania, Pieter van Groos, Laura Nijkamp, Oriana van Sande, Irina Kappelhof din Olanda, Don Eugenio Battaglia, Maria Chiera, Gabriella Manco & Franco Chiga, Maria Fischnaller-Pircher.



Mulţumim în acelaşi timp, domnului Aristotel Adrian Căncescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov şi domnului Grapa Sebastian, ex consilier judeţean, astăzi senator, pentru implicare şi investiţia în educaţia copiilor nevăzători. Consiliul Judeţean finanţează Centrul de zi Rază de lumină Braşov.

Galerie foto




27 iunie 2016 – Seminarul Teologic Ortodox ”Dumitru Stăniloaie” Brașov

Bogdan, elev nevăzător în clasa a X -a, la Seminarul Teologic Ortodox "Dumitru Stăniloaie" Braşov, face parte dintre cei peste 1800 de elevi braşoveni care au fost răsplătiţi de Primăria Municipiului Braşov pentru munca lor. Evenimentul a avut loc duminică, 26 iunie 2016, în Aula Universităţii Transilvania, unde, primarul George Scripcaru le-a oferit elevilor care au încheiat anul şcolar cu rezultate deosebite la învăţătură, premii în bani şi Diplome de Excelenţă. O mare onoare pentru elevii premiaţi, părinţii şi dascălii lor.

Succesul lui Bogdan este succesul părinţilor lui, care ne-au contactat cu 15 ani în urmă. Atunci, povestea micuţului a fost o provocare şi a devenit devenit imediat inspiraţie şi motivaţie. Împreună cu părinţii lui am pus la cale un proiect dedicat copiilor nevăzători. Proiectul şi-a propus scoaterea din izolare şi monotonie a copiilor cu dizabilităţi de vedere, socializarea, recuperarea, educarea şi pregătirea lor în vederea integrării în învăţământul de masă. Primarul Brasovului a agreeat ideea si ne-a dat pământ ca să construim un aşezământ pentru aceşti copii, aşa s-a născut proiectului comunitar "Zâmbeşte, sunt lângă tine". Astăzi, după 10 ani, culegem roadele împreună. Pentru noi toţi, Bogdan este un simbol al biruinţei asupra întunericului.

Premiul obţinut astăzi de Bogdan măreşte prestigiul Asociaţiei Catharsis, care în urmă cu 10 ani le-a oferit copiilor nevăzători oportunitatea de a ieşi din întuneric, dăruindu-le un Centru de zi, unic în România până la această oră. Aici, Bogdan şi colegii lui au socializat, au învăţat să se orienteze cu şi fără baston alb în spaţii interioare/exterioare, au învăţat să scrie şi să citească în alfabetul Braille, să navigheze pe internet, să creadă în oamenii care-i înconjoară, să spere şi să viseze. Şi rezultate n-au întârziat să apară. Bogdan, Adina, Andreea, Ştefan şi Carmen sunt primii copii nevăzători care au fost pregătiţi pentru a fi integraţi în învăţământul de masă braşovean. Premieră naţională la Braşov, toţi premianţi.

Premiile obţinute de Bogdan de-a lungul anilor de şcoală se datorează, evident, profesorilor de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Braşov, celor de la Seminarul Teologic Ortodox "Dumitru Stăniloaie" Braşov, care i-au acordat o atenţie specială dar şi celor de la Centru care i-au învăţat să scrie şi să citească în alfabetul Braille.

Anul acesta, Bogdan a fost cel mai bun elev din clasă la disciplinele cele mai grele - Dogmatică, Noul şi Vechiul Testament, Spiritualitate. Îi place să citească şi este pasionat de lectură. Navighează pe internet accesând "Cartea călătoare" - Bibliotecă online dedicată nevăzătorilor şi site-ul Pontes. Îi place să scrie şi a publicat articole şi eseuri în revista Seminarului, "Credo". Are abonament şi carte de acces online la Biblioteca Naţională. Descarcă şi citeşte cărţi cu voce sintetică. Îi place, de asemenea, să converseze pe Skype cu persoane mai în vârstă, de la care are ce să înveţe, spune Bogdan.

Bogdan este un adolescent fericit şi succesul lui ne duce mereu cu gândul la sponsorii din străinătate, care ni s-au alăturat în lupta cu întunericul, fără să ne cunoască. Vorbim despre reprezentanţeii Băncii General Electric Internaţional - Pier Paulo Dipaola din Paris, Bernd Ghisken din Hannovra, Pieter van Groos din Amsterdam, Charlie Coode şi Sarka Hladnikova din Praga, Edit Malarik din Budapesta, Dan Ionescu din Bucureşti, care au finanţat construirea centrului.

Vorbim despre cei care au sponsorizat cursurile de formare a specialiştilor -Laura Nijkamp, Oriana van Sande, Irina Kappelhof din Olanda.
Vorbim despre cei care au donat maşini dactilo- Braille, hârtie specială pentru scris, jocuri şi jucării educative - Don Eugenio Battaglia, Maria Chiera, Gabriella Manco & Franco Chiga, Maria Fischnaller-Pircher din Italia.
Amintim numele americanilor care au donat mobilier de clasă, calculatoare - Doris Marshall şi Ed Edgrin din Dallas, Rose & Jo Phelan din Sacramento dar si al celor care au sponsorizat lectiile de pictură - Clubul Friendship Force of Lincoln, Nebraska, fundaţia Hearts Across Romania din Dallas.
Adăugăm pe această listă lungă, un nume de mare prestigiu internaţional - Alexandru Blemovici, director General Compania Schaeffler România, care a dotat centrul cu mobilier şi aparate electro -casnice şi, câte şi mai câte...

Mulţumim în acelaşi timp domnului Aristotel Căncescu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov şi domnului Grapa Sebastian, ex consilier judeţean, astăzi senator, pentru implicare şi investiţie în educaţia copiilor nevăzători. Printr-un parteneriat public - privat, iniţiat de domnul Sebastian Grapă în decembrie 2008, Consiliul Judeţean asigură finanţarea Centrului de zi pentru nevăzători din ianuarie 2009 în timp ce Asociatia Catharsis asigură managementul educaţional.

Galerie foto




10-24 septembrie 2016 - Curs de formare a abilităților parentale pentru familiile care doresc să adopte un copil

La Braşov, 70 de familii sunt pregătite pentru a primi în viața lor un copil abandonat, separat definitiv de cei care i-au dat viaţă, declarat eligibil la adopție.

În perioada 10 - 24 septembrie, şapte familii dornice să adopte, selecţionate de Protecţia Copilului Braşov, au participat la cel de-al patrulea curs de pregătire, formare şi dezvoltare abilităţi parentale, de asumare în cunoştinţă de cauză a rolului de părinte.

Cele trei sesiuni ale cursului au fost susținute de o echipă interdisciplinară, formată din specialişti - Alina Bedelean, Caty Roos şi Ioana Lepădatu - psihologi, Clementina Trofin, Silvia Tișcă - asistenţi sociali şi Eva Pirvan-Szekely - avocat.

La fiecare sesiune au fost invitați medici - părinți adoptivi, copii adoptați şi tineri dezinstitutionalizați. Invitaţii și-au deschis sufletul și le-au împărtășit cursanţilor aspecte din experienţa şi viaţa lor.

Cursurile de pregătire, formare şi dezvoltare a calităţilor parentale, organizate şi desfăsurate în acest an de Asociaţia Catharsis Braşov, au fost susţinute financiar de unul dintre partenerii noştri italieni - Asociaţia Libri contro fucili, președinte Cesare Pace. Grazie, Italia!

Galerie foto




Rază de lumină, La mulți ani!

Aniversarea a 10 ani de la înfiinţarea Centrului de zi pentru copii cu dizabilităţi de vedere s-a bucurat de o atenţie specială din partea autorităţilor locale şi centrale.

Au fost prezenti la acest eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov - domnul Adrian Vestea, vicepreşedintele CJ - domnul Adrian Gabor, directorul executiv Direcţia de sănătate şi asistenţă medicală din cadrul CJ - doamna Adelina Văsioiu, primarul municipiului Braşov - domnul George Scripcaru, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov - domnul Gheorghe Durnă, Adelina Toncean şi Iulia Iacob, consilieri în Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, părinţii copiilor, partenerii şi sponsorii, mass-media locale.

Povestea Centrului de zi pentru copii nevăzători, ca orice poveste, a fost inspirată dintr-o realitate tristă, din drama părinţilor care au descoperit lipsa vederii la proprii lor copii. Îngroziti şi cuprinşi de disperare, părinţii acestor copii ne-au căutat şi acesta a fost începutul.

În procesul de identificare a problemelor cu care se confruntă comunitatea braşoveană, am constatat, că mulţi copii nevăzători nu frecventau nicio formă de învăţământ. Aşa i-am cunoscut, rând pe rând, pe micuţii de atunci, Adina, Andreea, Andreia, Bogdan, Carmen, Jaqueline, Rodica, Tobias, Tudor, Soledad şi câţiva adolescenţi, printre care, Aneta, Ionuţ, Remus Ştefan, Sebastian, fraţii Gaşpar, nevăzători şi ei.

Întâlnirea cu întunericul în care erau izolaţi aceşti copii a fost cea mai dureroasă provocare pentru echipa Catharsis Braşov. Am pornit lupta împotriva întunericului dar ne-am trezit faţă-n faţă cu neştiinţa, neputinţa şi nepăsarea autorităţilor. Nu ne-am resemnat, dimpotrivă, am apelat la partenerii de peste hotare, de dincolo de Ocean şi n-a trecut mult timp, până când întregul Univers şi-a revărsat energiile asupra noastră.

Au apărut primii străini, Pier-paolo Dipaola - cetăţean francez, Bernd Gisken - cetăţean german şi Pieter van Groos - cetăţean olandez, dornici să investească în educaţia copiilor nevăzători şi astfel, s-a născut ideea proiectului comunitar ''Zâmbeşte, sunt lângă tine''. Proiectul a fost implementat în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov şi Consiliul Judeţean Braşov. Obiectivele proiectului au fost atinse.

Centrul de zi pentru copii nevăzători a fost construit de Asociaţia Catharsis cu fonduri din străinătate, primite de la GE Money Bank Hannovra Germania- preşedinte Bernd Gisken, GE Multiservis Praga Cehia- preşedinte Sarka Hladnikova & Charlie Coode şi Budapest Bank Nyrt Ungaria- preşedinte Edit Malarik, pe un teren oferit de Consiliul Local Brasov.

Dotarea Centrului cu mobilier şcolar a fost asigurată de fundaţia americană Hope Cottage Dallas - director Doris Marshall şi de Compania Schaeffler Ro - director general Alexandru Blemovici.

Maşinile dactilo-Braille, hârtia specială de scris în alfabetul Braille, materialele didactice, jocurile educative, mingile sonore şi bastoanele albe au fost donate de partenerii italieni: Asociaţia Oasi dell' Accoglienza Fano - preşedinte Maria Chiera, Asociaţia Nevăzătorilor Lecce - preşedinte Enza Marchello, Apostolatul Nevăzătorilor din Bolzano - preşedinte Maria Fischnaller - Pircher, Asociaţia Nevăzătorilor din Catania - preşedinte Salvatore Castronova, Asociaţia Il Conventino Bergamo - preşedinte Don Eugenio Battaglia.

Calculatoarele fost donate de Cluburile Friendship Force din Dallas - preşedinte Ed Edgren şi din Sacramento - preşedinte Joseph William Phelan.

Specializarea personalului pentru lucrul cu copiii nevăzători a fost finanţată de Fundaţia Forum din Olanda - directori Laura Nijkamp Pasca, Oriana van der Sander, Irina Kappelhof-Costea( românce căsătorite cu cetăţeni olandezi) şi de Apostolatul Nevăzătorilor din Bolzano.

Cursurile de formare şi specializare au fost organizate în parteneriat cu Universitatea Babeş Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Psihopedagogie Specială şi s-au desfăşurat la Braşov, Cluj -Napoca şi în Italia.

Buna funcţionare a activităţii centrului a fost asigurată printr-un parteneriat public-privat, încheiat între Consiliul Judeţean Braşov - finanţatorul centrului şi Asociaţia Catharsis, manager educaţional.

Implicarea părinţilor şi a partenerilor, a voluntarilor şi a Oamenilor de bună credinţă se regăseşte astăzi în succesele nebănuite obţinute de copii, de-a lungul celor 10 ani de activitate a centrului, dat în folosinţă în 20 octombrie 2006.

Astăzi, la ceas aniversar, ne mândrim cu rezultatele obţinute de copiii nevăzători care au frecventat centrul. Aici au socializat şi au recuperat, au învăţat să scrie şi să citească în alfabetul Braille, să se orienteze în spaţii interioare şi exterioare folosind bastonul alb, şi-au format deprinderi de lucru cu calculatorul adaptat la voce sintetică, de comunicare pe Skype şi Facebook, de autonomie şi viaţă independentă. Adăugăm la toate acestea, bucuria şi entuziasmul cu care au participat la atelierele de pictură şi modelaj în lut, sponsorizate de Vodafone Ro, Schaeffler Ro, Clubul Friendship Force Lincoln, Nebraska, de Iris Gross, artist din Israel şi voluntarul Cristina Mihaela Piuian din Italia, precum şi emoţia lecţiilor de echitaţie, sponsorizate de medicul italian Massimo Giovinettişi de patinaj, oferite de Clubul Hochey Corona Braşov.

Bucuria copilăriei fericite, trăită în tabăra de vară oferită anual de Biserica Baptistă Maghiară -pastor Gyula Borzasi, în parteneriat cu Fundaţia britanică Mission to Europe, preşedinte - Margaret J. Robinson, rămâne sculptată pentru totdeauna în sufletele copiilor, părinţilor şi educatorilor.

Pentru toate aceste implicări, împliniri, realizări, am acordat Diplomă de Excelenţă, copiilor- eroi, care au biruit întunericul, educatorilor, voluntarilor, partenerilor şi finanţatorilor. Noi toţi, împreună, am făcut posibil ceea ce părea a fi imposibil, am reuşit să transformăm dizabilitatea în abilităţi de comunicare, învăţare, navigare pe internet şi multe altele...

Galerie foto





1 noiembrie 2016 – Liceul Teoretic ”Mitropolit Ioan Mețianu” Zărnești

Mașina Braille & Laptopul Lions

Andreea, o elevă de excepție în clasa a VII -a la Liceul Teoretic Mitropolit Ioan Mețianu Zărnești, a învățat să scrie și să citească în alfabetul Braille cu prof. Costi Marchidan, la Centrul de zi Rază de lumină Brașov.

Când a intrat în clasa întâi, a primit în dar această mașină dactilobraille, de la Teodora Bătrânu, directorul Centrului la vremea aceea, septembrie 2010.

Mașina dactilobraille a ajutat-o să scrie şi să citească, să învețe, să-și facă temele, să fie în același ritm cu colegii de clasă și să ajungă în fiecare an școlar printre premianții clasei.

De-a lungul anilor, Andreea s- a remarcat ca fiind o elevă de excepție.

Dar, după câțiva ani, mașina Braille i-a fost luată și astfel, raza de lumina i-a fost furată. Când Andreea a intrat în clasa a cincea, cei de la Centru i-au luat darul cel mai de preț, lumina minții - mașina de scris-citit în Braille.

Dispoziția a fost dată de noul director al centrului, Milena Popa, care a sfidat-o și a ignorat-o permanent, refuzând cu obstinație să-i respecte dreptul la asistență de specialitate în timpul programului școlar, drept prevăzut de legislația referitoare la persoanelor cu handicap.

Când i s-a luat mașina de scris-citit în alfabetul Braille, Andreea a simțit că i se smulg degetele de la ambele mâini. O imensă suferința a coborât în sufletul ei și al familiei sale. Totul s-a întrerupt brusc și Andreea a fost deconectată, râmând suspendată în beznă. Nu a mai scris de doi ani și deprinderile de scris- citit în Braille s-au atrofiat, literele, cifrele, semnele de punctuație au fost uitate.

Am aflat despre aceste cumplite abuzuri și am sesizat Consiliul Județean, angajatorul și finanțatorul centrului, dar nimănui nu i-a păsat.

La gândul că Andreea este singură în bancă, fără un asistent la scoală, fără mașina Braille, în incapacitatea de a se pregăti pentru evaluările scrise şi pentru anii care vin, am luat legătura cu mama ei și conducerea scolii. Am vizitat-o de trei ori în această toamnă si de abia astăzi, i-am redat bucuria furată. Împreună cu Gheorghe Sârca-Pana expert în predare-învățare în alfabetul Braille şi Nicolae Ștefănescu, noul director al Centrului, i-am redat Andreei zâmbetul de copil fericit.

A atins cu sfială mașina dactilobraille, dăruită de Teodora în septembrie 2010 şi luată de Milena în septembrie 2014.

Ce mult i-a dus dorul... și cât de mult s-a bucurat s-o atingă din nou, numai ea știe.

Cu aceeași sfială, Andreea a atins tastatura și a mângâiat laptopul dăruit Mariana Miron, președinte Lions Club Brasov.

Ajutată de prof. Gheorghe Sarca-Pana, expert în domeniu, Andreea a prins curaj și zâmbind, degetele ei au început să alerge de pe clapele mașinii dactilobraille pe tastatura laptopului. Spre bucuria celor prezenți: părinții ei, directorii și informaticianul liceului, noul director al centrului de nevăzători Brașov, Andreea ne-a ținut o lecție de viată.

Zâmbetul unui copil nu are preț!

Galerie foto

3 decembrie 2016, Catharsis - 20 ani

Aniversarea, Catharsis 20 de ani, a fost o adevărată Gală a bucuriei şi curajului, a viselor realizate şi a speranţelor împlinite. Evenimentul, de o rară frumuseţe, a fost găzduit de eleganta şi strălucitoarea locaţie, Vesuvius Restaurant Braşov. Au venit la marea sărbătoare copii adoptaţi, copii luaţi în plasament familial, copii adoptaţi la distanţă, copii şi tineri nevăzători, părinţii sau tutorii lor, tineri dezinstituţionalizaţi, ONG-uri din ţară şi străinătate, colaboratori şi parteneri, investitori străini, sponsori, voluntari, membrii fondatori, jurnalişti şi artişti. Într-o atmosferă de feerie, cu microfonul în mână, cele două prezentatoare, jurnalistele Bianca Bucă şi Onelia Pescaru, i-au invitat pe participanţi la microfon, să-şi spună crezul. Cu zâmbetul pe buze şi strălucire în priviri, cei mai îndrăzneţi copii s-au apropiat cu emoţie de microfon pentru a se mândri cu cine şi ceea ce sunt ei astăzi. Dacă ieri, alaltăieri, unii dintre ei erau copiii nimănui, ascunşi după ziduri plumburii, alţii erau ţinuţi în beznă, izolare şi monotonie, iar cei mai mulţi erau în pericol de abandon familial şi şcolar, astăzi, toţi aceşti copii se bucură de demnitate, poartă un nume şi au o identitate, au părinţi care le poartă de grijă, au un cămin care le conferă linişte şi siguranţă, au viitorul în faţă. Unii studiază limbi străine, alţii fac înot sau karate, cei mai mulţi cântă şi dansează, participă la concursuri şi olimpiade, obţin premii şi diplome. Ei sunt mândria şi bucuria părinţilor iar familia lor este cel mai preţios dar oferit de Dumnezeu. Pentru toate acestea, copiii şi părinţii lor au fost decoraţi cu medalia Number 1 - Catharsis 20 ani. La ceas aniversar, Asociaţia Catharsis se mândreşte şi cu adopţia puilor de români pe care nimeni nu i-a vrut la noi în ţară, unii pentru că aveau mânuţele sau picioruşele strâmbe, alţii pentru că aveau autism, strabism sau timpanele perforate, hepatită, tuberculoză sau pielea prea neagră, unii pentru că făceau crize de epilpsie, alţii pentru că trecuseră demult peste vârsta copilăriei ... Catharsis le-a schimbat şi lor traseul vieţii, oferindu-le, în parteneriat cu autorităţile centrale şi locale, familii iubitoare de pe alte meridiane, familii pentru care nu contează boala, vârsta sau culoarea, contează doar faptul că aceşti copii sunt fiinţe omeneşti lipsite de apărare. Menţinem legătura cu toţi copiii adoptaţi internaţional, astăzi, destine împlinite, atât pe Facebook cât şi prin prezenţa lor în ţară, veniţi pentru a-şi cunoaşte familia biologică şi totodată, pentru a face lobby pentru adopţia internaţionlă în favoarea copiilor abandonaţi, suspendaţi în sistem. O familie specială, fie de adopţie, fie de plasament, este cel mai preţios dar oferit câtorva sute de copii de către Catharsis, de la înfiinţare până în prezent. Mai mult decât atât, de-a lungul celor două decenii de activitate, Catharsis a salvat de la abandon familial şi şcolar câteva mii de copii proveniti din familii sărace, monoparentale, dezorganizate, familii aflate în risc de excluziune socială. Am salvat, în acelaşi timp, prin reintegrare, sute de tineri distruşi de sistem, aruncaţi în stradă, condamnaţi la pieire. Totul a fost posibil printr-o muncă raţională, bine organizată, trudă şi zbucium, curaj şi credinţă, cooperare şi solidaritate. Am văzut în aceşti ani ce înseamnă sărăcia, umilinţa, teama, frica, disperarea, deznădejdea, renunţarea, ura şi răutatea. Am cunoscut în acelaşi timp omenia şi bunătatea, altruismul, generozitatea, încrederea, solidaritatea şi speranţa. Zeci, sute de persoane fizice si juridice din tară şi străinătate ne-au căutat şi s-au alăturat eforturilor noastre în lupta cu nedreptatea şi abuzurile, cu ilegalitatea şi influenţa nefastă. Împreună am redus numărul copiilor condamnaţi la o viaţă fără familie, am schimbat destine şi mentalităţi, am modificat legi şi am dat speranţă. Dacă astăzi, Catharsis este ceea ce lumea spune, o sperantă, totul se datorează divinităţii, credibilităţii, solidarităţii. Le suntem recunoscători tuturor celor care au crezut în Misiunea Catharsis, împreună am făcut posibil ceea ce părea a fi imposibil. Remarcăm prezenţa la eveniment a partenerilor tradiţionali, Maria Chiera, preşedinte Asociaţia Oasi dell' Accoglienza din Italia, primul investitor străin în educaţia copiilor nevăzători, Donatella şi Basilio, voluntari italieni, Tiziano Squarzoni, primul părinte adoptiv din Italia, în prezent - investitor în România, Sonja Kunz din Elveţia, Ecaterina Roos şi soţul său din Germania, Pastorul Gyula Borzaşi, Mariana Miron, preşedinte Lions club, Marius şi Oana Ungureanu-Guranda, manageri Elgom Braşov. În partea a doua a evenimentului, invitaţii s-au bucurat de un extraordinar spectacol susţinut de copii-artişti, deja consacraţi - Eduard Ungureanu, Ioana Picu, Mircea Ştefan, Rafaelo Varga, un recital special susţinut la cinci instrumente muzicale de maestrul Alex Gecse, dansuri clasice susţinute de ansamblul de balet al Centrului Cultural Reduta, Clubul de dans Vio Dance, Centrul Cultural Musashino şi Ioana Bozga, faimoasa interpretă de muzică populară, La intrarea lui Moş Nicolae în scenă - Maria Chiera din Italia, alături de imensul tort aniversar, toată suflarea s-a ridicat de la mese, a cântat şi a ovaţionat minute în şir, Catharsis, La mulţi ani ! Evenimentul a fost susţinut de SIF Transilvania Braşov, Elgom SRL, Cofetăria Saray, Florăria Ionela Braşov, Apemin Zizin Braşov, Jidvei Braşov, Leo Corona Club Braşov.

Galerie foto

12 decembrie 2016 - Donaţii oferite beneficiarilor asociaţiei de către Fundaţia Stiching Karpaten Express, Olanda

Trăim o bucurie colectivă imensă, de fiecare dată, când vin donațiile din Olanda. Totul este posibil prin bunăvoința prietenilor noștri, Adri Bakker și An Hoeve, voluntari în cadrul Fundației Stiching Karpaten Express. Zeci, sute de persoane s-au bucurat de darurile oferite: nutela, dulceață de pere, margarină, salată de varză și sfeclă roșie, ketchup, maioneză, îmbrăcăminte și încălțăminte pentru toate vârstele și toate anotimpurile, lenjerii de pat și corp, perdele, prosoape, genți, rucsacuri, poșete, jocuri și jucării pentru copii. Aceeași bucurie au împărtășit și tinerii de la Asociația Un Pas Spre Viitor, președinte Florin Cătănescu - partenerul nostru tradițional. Zâmbetul și entuziasmul acestor tineri, mereu prezenți în preluarea și distribuirea donațiilor, confirmă încă o dată rolul voluntariatului în îmbunătățirea calității vieții comunității.

Galerie foto

24 decembrie 2016 – Sărbătoarea Crăciunului

Faptele bune contează... Au venit colindătorii, a venit şi Moş Crăciun, cu sacul plin de daruri.

Copiii şi adolescenții l-au privit cu emoție pe tânărul Moş- consilierul municipal Cristian Macedonschi, au cântat colinde și s-au bucurat de generozitatea Moșului, parcă, mai bogat ca oricând.

Ce poate fi mai frumos, în ajunul Crăciunului, decât privirea unui copil ațintită asupra Moşului și bucuria darului primit chiar din mâna lui ?!?

O parte din cadouri au venit de peste Ocean, fiind trimise de voluntarii fundației Hearts Across Romania din Dallas: Andrea Kirschner, Mariana Achiriloaie, Fred Taft, Jerry Williams, Miki Bone, John Gabriel Baltzer, Carol Lintao din Bayonne New Jersey. O altă parte din Brașov, fiind aduse de elevi ai Colegiului Șaguna, Diana Mot, studentii Clubului Lions (Diana Miron), de stafful de la Autoliv, de Poliția Brasov. Fie ca bucuria darurilor oferite să se răsfrângă înzecit asupra binefăcătorilor, oameni buni, generoși, credincioși.

Galerie foto

 
 

Catharsis - 20 de ani

 

Programe şi proiecte derulate

  bullet   în anul 2017
  bullet   în anul 2016
  bullet   în anul 2015
  bullet   în anul 2014
  bullet   în anul 2013
  bullet   în anul 2012
  bullet   în anul 2008-2012
  bullet   în anul 2007
  bullet   în anul 2004-2006
  bullet   în anul 2002-2003
  bullet   în anul 2001-2002
  bullet   în anul 2001
  bullet   în anul 2000-2001
  bullet   în anul 1999
  bullet   în anul 1998
  bullet   în anul 1997
  bullet   în anul 1996
 
 

Programe și proiecte în derulare